Comunitate
Echipa noastra

Prietenii și familia s-au reunit pentru a construi o afacere solidă și un spațiu distractiv pentru toți

Laura

Animal corporatist convins, organizată și cu o dorință de a face tuturor pe plac, recent descoperită grădinăreasă și iubitoare de animale, care își dorește să lenevească în grădină la un pahar de prosecco sau gin tonic, după caz.

Dana

Rârâita simpatică, fata noastră adoptivă, hărnicia în persoană, și cel mai tânăr antreprenor din câți cunoaștem, Dana este șefa barului, pe care îl asigură prin propria ei firmă de catering deschisă anul trecut când avea numai 18 ani. Anul acesta are deja experiența, ce sa mai!

Alex

Cel mai posac manager de produs din bancă, vine în timpul liber să mai repare câte ceva pe La Căprițe, pentru că se pricepe, pentru că îi place, pentru că îi place și de noi puțin, și cu siguranță pentru că este un prieten extraordinar pe care ne bazăm dintotdeauna!

mesaj de la fondatoare

"De la prima petrecere de la noi, am avut zeci de evenimente cu ocazia cărora am cunoscut poate sute de oameni, iar pentru asta suntem cei mai recunoscători. Oamenii pe care i-am cunoscut au fost toți o bucurie, o încântare, oameni buni, frumoși, educați, interesanți, haioși, sfătoși, respectuoși și înțelegători când am avut nevoie, de ajutor când i-am rugat, corecți și sinceri, părinți cu copii mai mici sau mai mari, bunici și prieteni, sau și tineri cu viața înainte și bucuria sărbătorilor în priviri. Nu credeam ca făcând un business o să ajungem sa căpătam încredere în România și în viitorul ei, dar s-a întâmplat."